Michael (2026)

Un biopic cu picioare de lut.

0
70

Există artişti care transcend muzica, moda şi epoca în care au trăit. Michael Jackson este, fără îndoială, unul dintre ei. Aşadar, când se anunţă un biopic despre viaţa sa, aşteptările sunt pe măsura legendei. Michael (2026), regizat de Antoine Fuqua şi distribuit de Universal Pictures, îşi propune să redea povestea celui mai mare entertainer al lumii, de la copilăria dificilă din Gary, Indiana, până la ascensiunea către statutul de simbol global. Filmul a avut premiera mondială la Berlin pe 10 aprilie 2026 şi a ajuns azi în cinematografele din România.

Povestea filmului

Biopicul acoperă perioada 1966–1988, urmărind traseul lui Michael Jackson de la primele repetiţii forţate de tatăl său, Joe Jackson, până la consacrarea absolută prin albumele Off the Wall şi Thriller. Scenaristul John Logan a intervievat sute de oameni care l-au cunoscut pe artist, iar producţia are girul familiei Jackson — ceea ce, după cum vei vedea, este în acelaşi timp un avantaj şi un handicap.

Regia îi aparţine lui Antoine Fuqua, cunoscut pentru filme ca Training Day şi The Equalizer. Distribuţia include nume relativ sonore: Colman Domingo îl interpretează pe tatăl abuziv Joe Jackson, Nia Long o joacă pe mama Katherine, iar Miles Teller apare în rolul avocatului John Branca.

Jaafar Jackson, revelaţia filmului

Cel mai mare atu al filmului este, fără discuţie, Jaafar Jackson, fiul lui Jermaine Jackson şi nepotul lui Michael. Alegerea lui nu a fost lipsită de controverse iniţiale, dar pe ecran orice scepticism dispare rapid. Jaafar redă cu o fidelitate aproape tulburătoare mişcările, vocea şi energia unchiului său. Nu e o simplă imitaţie — există momente în care simţi cu adevărat greutatea sufletului unui om prins între geniu şi fragilitate. Performanţa lui este, pe drept cuvânt, ceea ce va rămâne în memoria spectatorilor după ce lumina sălii se aprinde.

Muzica, încă un element care nu dezamăgeşte

Coloana sonoră este, previzibil, extraordinară. De la primele acorduri ale The Jackson 5 până la hiturile solo, filmul funcţionează cel mai bine ca un concert cinematografic. Secvenţele de performanţă sunt filmate cu energie şi precizie, şi reprezintă momentele în care Michael îşi justifică existenţa pe marele ecran.

Unde şchioapătă filmul?

Din păcate, în afara lui Jaafar şi a muzicii, Michael are probleme serioase. Filmul este produs cu aprobarea moştenirii artistului, iar acest lucru se simte în fiecare scenă. Povestea este sterilizată: acuzaţiile care au umbrit ultimele decenii ale vieţii lui Jackson sunt complet absente, Janet Jackson nu există în acest univers, iar personajele secundare, inclusiv Colman Domingo într-un rol redus la caricatură, sunt desenate în tuşe grosolane.

Structura narativă este rigidă şi cronologică, trecând de la un moment iconic la altul fără să construiască o tensiune dramatică reală. Excentricitatăţile lui Michael — Bubbles, Neverland Ranch, obsesia pentru Peter Pan — sunt tratate mai degrabă comic decât ca ferestre spre psihologia unui om profund rănit în copilărie. Fuqua pare mai confortabil cu spectacolul decât cu subtextul.

Pe Rotten Tomatoes, filmul stă la 40% din partea criticilor, deşi publicul larg pare mult mai generos. Iar la box office, lucrurile stau altfel: în prima zi a lansării internaţionale, Michael a strâns 18,5 milioane de dolari, un record pentru un biopic muzical.

Merită să îl vezi?

Dacă eşti fan Michael Jackson, probabil că da, dacă îţi setezi aşteptările corect. Michael nu este filmul biografic curajos şi complex pe care artistul îl merită. Este, în schimb, un spectacol muzical bine produs, cu o performanţă centrală remarcabilă şi o coloană sonoră imbatabilă. E genul de film pe care îl savurezi în sală, dar nu îl mai cauţi pe raft după aceea.

Dacă vrei să înţelegi cu adevărat cine a fost Michael Jackson dincolo de scenă, s-ar putea ca documentarele sau cărţile să îţi ofere un tablou mai complet decât îl oferă acest film aprobat de familie.

Fișă tehnică

  • Titlu: Michael
  • An: 2026
  • Regia: Antoine Fuqua
  • Scenariu: John Logan
  • Cu: Jaafar Jackson, Colman Domingo, Nia Long, Miles Teller
  • Durată: 130 minute
  • Rating: PG-13
  • Distribuitor România: Universal Pictures / Ro Image 2000
EVALUARE
Impresie inițială
Impresie finală
Revizionabilitate
Articolul precedentRadio Garden
Articolul următorPodcastul Atlas Obscura
michael-2026Michael este un spectacol muzical bine produs, cu o performanţă centrală remarcabilă şi o coloană sonoră imbatabilă. Și cam atât.
0 0 votes
Evaluare cititori
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted