Review: The Odyssey (2026)

Christopher Nolan nu a ales niciodată calea ușoară, iar cu The Odyssey își asumă un risc pe măsura ambiției lui: să transforme cea mai veche poveste de întoarcere acasă din literatura occidentală într-un blockbuster IMAX de aproape trei ore. Filmul a ajuns în cinematografe pe 17 iulie 2026, exact la trei ani după Oppenheimer, și de atunci doboară recorduri de casă și de critică unul după altul. Dacă te întrebi dacă merită să-ți rezervi un bilet la cel mai apropiat IMAX, răspunsul scurt e „DA!”, iar mai jos găsești și motivele pentru care afirm asta atât de hotărât.

Despre ce e vorba în The Odyssey

Nolan semnează, ca scenarist și regizor, adaptarea poemului atribuit lui Homer, păstrând osatura poveștii: Odysseus (Matt Damon), regele Itacăi, încearcă să ajungă acasă după căderea Troiei, dar drumul se transformă într-o cursă cu monștri, zei capricioși și propriile lui greșeli. Pe parcurs întâlnește figuri pe care le știi deja din Legendele Olimpului precum ciclopul Polifem, vrăjitoarea Circe, nimfa Calypso, filtrate prin lentila vizuală specifică lui Nolan, mai aproape de coșmar decât de basm.

Acasă, soția lui, Penelope (Anne Hathaway), respinge un roi de pretendenți conduși de ambițiosul Antinous (Robert Pattinson), în timp ce fiul lor, Telemachus (Tom Holland), trece de la adolescență la maturitate încercând să apere ce a mai rămas din regat. Nolan nu explică totul din off și nu supra-narativizează mitologia; mizează pe imagine, pe montaj și pe tensiune, o alegere care funcționează chiar și pentru cineva care n-a citit niciodată poemul original.

Un Nolan plecat nițel pe alte meleaguri: regia și viziunea

E prima dată când regizorul părăsește terenul familiar — fizica, timpul, istoria secolului XX — pentru fantezia antică, iar tranziția e mai lină decât te-ai aștepta. Păstrează ce știe cel mai bine să facă: cadre practice, cât mai puține efecte digitale vizibile, sunet copleșitor și o structură narativă care sare între planuri temporale, de data aceasta între căderea Troiei, călătoria lui Odysseus pe mare și așteptarea de la Itaca.

Rezultatul e un film care nu se joacă de-a peplumul de duminică după-amiaza, ci tratează mitologia greacă drept ceea ce a fost cu adevărat pentru grecii antici: o explicație despre lume, despre destin și despre cât de puțin control avem asupra lui. Criticii au remarcat exact acest echilibru, o scară vizuală copleșitoare, dar cu miez emoțional care nu se pierde în spectacol.

Distribuția: Matt Damon și un ansamblu impresionant de eroi și zei

Damon revine la Nolan după colaborările din Interstellar și Oppenheimer și duce rolul lui Odysseus într-un registru fizic dur, departe de eroul clasic senin din manuale. Anne Hathaway (Penelope) și Tom Holland (Telemachus) completează nucleul familiei, iar Zendaya joacă o Athena rece și calculată, într-un rol care a intrat deja în discuțiile pentru sezonul de premii.

Charlize Theron e Calypso, Samantha Morton întruchipează o Circe terifiantă, iar Lupita Nyong’o joacă dublu, ca Elena din Troia și ca Clitemnestra. Din distribuția vastă mai fac parte Jon Bernthal (Menelau), John Leguizamo (Eumaeus), Himesh Patel (Eurylochus), Elliot Page, Benny Safdie (Agamemnon) și Bill Irwin (Polifem), în roluri care merg de la regi și frați de arme până la creaturi mitologice.

Latura tehnică: prima producție filmată integral pe IMAX 70mm

Aici Nolan bate un record chiar și pentru el: The Odyssey e primul film filmat în întregime cu camere IMAX, inclusiv pe peliculă de 70mm, ceea ce a transformat lansarea într-un eveniment pentru pasionații de format mare; proiecțiile IMAX 70mm din America de Nord s-au epuizat cu săptămâni înainte de premieră, iar unele cinematografe au adăugat spectacole la ore matinale pentru a acoperi cererea.

Imaginea îi aparține lui Hoyte van Hoytema, colaboratorul obișnuit al lui Nolan, iar coloana sonoră, semnată Ludwig Göransson, alunecă între instrumentație de factură antică și un puls electronic care ține treaz publicul chiar și în scenele de tranziție. Montajul lui Jennifer Lame, laureată cu Oscar pentru Oppenheimer, e citat constant de critici ca motivul pentru care un film de 172 de minute nu se simte niciodată lăsat să curgă de la sine. Filmările s-au desfășurat între februarie și august 2025 în Italia, Islanda, Grecia, Maroc și Scoția, cu un buget estimat la 250 de milioane de dolari.

Box office și recepția critică: recordurile lui Nolan cad unul câte unul

Weekend-ul de debut a adus 124,5 milioane de dolari doar în America de Nord și 264,1 milioane la nivel global, cea mai mare deschidere internațională din cariera lui Nolan și a treia cea mai mare deschidere domestică din filmografia lui, după cele două filme Batman din trilogia Dark Knight. Filmul a primit calificativul A la CinemaScore, iar în a doua săptămână a continuat să spargă recorduri: cea mai bună zi de luni și de marți din 2026 pentru orice film lansat în cinematografe.

Pe Rotten Tomatoes, filmul a urcat la un scor al criticilor de aproximativ 96%, cel mai mare din cariera lui Nolan, depășind The Dark Knight și Memento, în timp ce scorul verificat de public a trecut de 97%, tot un record pentru regizor. Pe Metacritic, filmul se află la 89 de puncte, în categoria „aclamare universală”, la un punct sub Oppenheimer. Consensul criticii se învârte în jurul aceleiași idei: o amploare vizuală rar întâlnită, susținută de o claritate emoțională la care puțini se așteptau de la un regizor cunoscut mai degrabă pentru puzzle-uri narative reci.

Controverse: reprezentare și alegeri creative discutabile

Nu tot parcursul filmului a fost lin. Cu luni înainte de lansare, primele imagini au stârnit critici legate de lipsa actorilor greci în rolurile principale și de folosirea unui dialog în engleză contemporană, nu într-un stil „epic” arhaizant. Unele recenzii, deși minoritare, au reluat acest argument și după premieră, notând că distribuția rămâne majoritar occidentală într-o poveste profund grecească, în ciuda diversității restului ansamblului.

Vestea bună pentru Universal e că tentativele de campanii negative organizate înainte de lansare nu au avut niciun efect vizibil asupra scorurilor. Publicul verificat a validat filmul masiv, iar controversa a rămas mai degrabă un subiect de dezbatere culturală decât un obstacol comercial real.

Pentru cine e recomandat și nerecomandat The Odyssey

• Recomandat fanilor de cinema epic la scară mare, celor care au iubit trilogia Dark Knight sau Oppenheimer, și oricui vrea o experiență IMAX autentică.
• Recomandat pasionaților de mitologie greacă, chiar dacă adaptarea își ia libertăți față de textul original.
• Mai puțin potrivit pentru cei care caută un ritm alert de blockbuster de vară deoarece durata de 172 de minute și tonul R-rated (16+) cer răbdare și atenție.
• Mai puțin potrivit pentru copii sau pentru un vizionat relaxat, „pe fundal” — filmul cere ecran mare și concentrare bună.

Verdictul final

Dacă ești genul de spectator care așteaptă epopei de ani buni, care a stat treaz pentru trilogia Dark Knight sau pentru Oppenheimer și care nu se sperie de un rating R, aproape trei ore de film și o poveste care cere atenție, The Odyssey e exact filmul pe care-l aștepți să-l vezi în cinema anul acesta. Nu e o adaptare didactică a lui Homer, ci o reinterpretare cinematografică dură, vizuală și pe alocuri sumbră, care merită văzută pe cel mai mare ecran posibil, ideal IMAX 70mm, dacă mai prinzi bilete.

Dacă ești în căutarea altor titluri puternice din cursa pentru premiile din acest sezon, aruncă un ochi și la recenzia noastră pentru Michael, un alt contracandidat serios al anului 2026.

Fișă tehnică