Review Star Wars: The Mandalorian and Grogu

Mando & Grogu are back in business!

0
25

A fost 22 mai 2026 și Star Wars s-a reîntors în cinematografe după o pauză de șapte ani. Da, șapte ani de absență pe marele ecran, timp în care întreaga franciză s-a mutat strategic pe streaming, și-a reconstruit reputația și și-a câștigat o nouă generație de fani prin intermediul Disney+. Acum, Lucasfilm face pasul înapoi spre cinema și îl aduce cu sine pe cel mai simpatic duo din galaxie: vânătorul de recompense Din Djarin, cunoscut lumii întregi drept The Mandalorian și micuțul său tovarăș verde, adorabilul Grogu sau Baby Yoda cum îl numește cu drag toată planeta.

Star Wars: The Mandalorian and Grogu este un test de presiune pentru franciză, o declarație despre viitorul seriei Star Wars și, totodată, o poveste caldă despre paternitate și loialitate.

Jon Favreau și Dave Filoni, arhitecții noii ere Star Wars

Înainte să vorbim despre film, trebuie să vă povestesc puțin despre oamenii din spatele lui pentru că The Mandalorian and Grogu nu ar exista fără viziunea a doi oameni care au schimbat fundamental modul în care privim universul Star Wars. Jon Favreau este regizorul filmului, iar Dave Filoni este co-scenaristul și producătorul executiv care a turnat suflet în fiecare frame. Scenariul a fost scris de Favreau, Filoni și Noah Kloor, iar producția îi reunește pe Favreau, Kennedy, Filoni și Ian Bryce.

Jon Favreau: omul care a construit două universuri cinematografice

Jonathan Kolia Favreau s-a născut pe 19 octombrie 1966 în Flushing, Queens, New York, și a crescut în umbra marilor visuri cinematografice. Fiul a doi profesori, a absolvit celebrul Bronx High School of Science înainte de a frecventa Queens College, studii pe care le-a abandonat la un moment dat pentru a urma o pasiune pentru teatrul de improvizație în Chicago. Un pariu îndrăzneț care, se va dovedi, a meritat din plin.

Primele roluri notabile au venit din filme indie și mici apariții TV; îl regăsim în seriale ca Seinfeld și Friends, sau în producții ca Rudy (1993) și PCU (1994). Marea descoperire a lui Favreau ca autor s-a produs în 1996, când a scris și a jucat în filmul indie Swingers, distribuit de Miramax – o comedie semi-autobiografică devenită cult, care l-a propulsat pe orbita Hollywood-ului.

Dar cariera sa ca regizor de blockbustere a luat cu adevărat avânt în 2008, când a semnat regia primului film Iron Man cu Robert Downey Jr. în rolul emblematic al lui Tony Stark. Acea producție nu a fost doar un succes comercial imens, ci a pus bazele întregului Univers Cinematografic Marvel. Favreau a continuat cu Iron Man 2 (2010), apoi a gestionat rolul de producător executiv pentru pelicule emblematice din MCU, printre care The Avengers, Avengers: Infinity War și Avengers: Endgame, jucând totodată personajul Happy Hogan. Succesul s-a extins cu Elf (2003) cu Will Ferrell, The Jungle Book (2016), aclamat pentru inovația sa tehnologică, și The Lion King (2019).

Cel mai important capitol din cariera sa pentru universul Star Wars a debutat în 2019, când Favreau a creat serialul The Mandalorian pentru Disney+. Serialul a devenit instantaneu o senzație globală, a contribuit decisiv la lansarea platformei de streaming Disney+ și a remodelat percepția publicului despre Star Wars după controversata trilogie sequel. Acum, Favreau face saltul firesc: aduce personajele pe care le-a creat pe marele ecran, regizând personal The Mandalorian and Grogu.

Dave Filoni: gardianul universului Star Wars

David Christopher Filoni s-a născut pe 7 iunie 1974 în Mt. Lebanon, Pennsylvania, un orășel liniștit din sudul Pittsburgh-ului. A crescut cu romanele din universul extins Star Wars, a jucat hochei și a cântat în trupa școlii, o copilărie americană obișnuită, cu excepția unui detaliu: dragostea lui profundă pentru galaxia lui George Lucas.

Filoni a absolvit Edinboro University of Pennsylvania în 1996 și a intrat în industria animației, lucrând la producții ca King of the Hill și, ulterior, ca regizor de episoade în celebrul serial Avatar: The Last Airbender. Munca sa acolo l-a remarcat în fața echipei de la Lucasfilm Animation, care l-a recrutat pentru a supraveghea direcția artistică a seriei animate Star Wars: The Clone Wars (2008).

A lucrat direct cu George Lucas la dezvoltarea serialului, o experiență pe care o descrie ca fiind transformatoare. Sub tutela creatorului original al francizei, Filoni a absorbit viziunea profundă a universului Star Wars și a adus-o pe ecranele mici cu o coerență și o pasiune rare. A creat personaje emblematice – Ahsoka Tano, poate cel mai iubit personaj nou din întreg universul Star Wars – și a condus producții ca Star Wars Rebels, Star Wars Resistance, Star Wars: The Bad Batch și Ahsoka.

Intrarea lui Filoni în televiziunea live-action s-a produs prin colaborarea cu Favreau la The Mandalorian, unde a regizat episoade și a servit ca producător executiv. Astăzi, Dave Filoni este Chief Creative Officer și, din 2026, co-președinte al Lucasfilm; este practic omul care decide destinul întregii galaxii Star Wars. Co-scrierea scenariului pentru The Mandalorian and Grogu este o confirmare a rolului său central în direcția creativă a francizei.

O misiune simplă, dar o situație complicată

Acțiunea filmului se desfășoară după evenimentele din Return of the Jedi, într-o galaxie care încearcă să respire din nou. Imperiul a căzut, dar rămășițele sale – foștii ofițeri imperiali, fanatici fără stăpân, warlords cu ambiții proprii – continuă să destabilizeze Noua Republică. Din Djarin (Pedro Pascal) nu mai este vagabondul solitar din primele episoade ale serialului. Are o casă pe Nevarro, are un scop clar și, mai ales, îl are pe Grogu alături, micuțul său ucenic și, în toate sensurile importante, fiul adoptiv de suflet.

Colonelul Ward (Sigourney Weaver) îi încredințează lui Mando o misiune aparent simplă: să-l recupereze pe Rotta Hutt, fiul fostului infam Jabba the Hutt, din captivitate și să-l restituie familiei sale, formată din doi gemeni Hutt care conduc acum imperiul criminal al familiei. În schimb, familia Hutt promite informații vitale despre locația unui obiectiv de mare valoare pentru Noua Republică. Pe hârtie, un schimb curat. În realitate, bineînțeles, nimic nu merge conform planului.

Rotta (Jeremy Allen White) nu este nici pe departe o victimă obișnuită. Prins în rețeaua lui Lord Janu (Jonny Coyne), un gangster-warlord care organizează bătălii de gladiatori, tânărul Hutt s-a transformat în luptător de arenă și este convins că mai are un singur pas până la libertate. Mando și Grogu se vor confrunta cu creaturi periculoase, cu roboți de luptă, cu capcanele trădării și cu propria lor legătură tot mai profundă și mai definitivă cu fiecare aventură.

Distribuție

Pedro Pascal, vocea, sufletul și beskarul poveștii

Pedro Pascal, pe numele real José Pedro Balmaceda Pascal, s-a născut pe 2 aprilie 1975 în Santiago de Chile, într-o familie care a trebuit să fugă din calea dictaturii lui Pinochet când era copil mic. A crescut în Orange County și San Antonio, Texas, a studiat actoria la Orange County School of the Arts și a absolvit prestigioasa Tisch School of the Arts de la New York University în 1997.

Timp de aproape două decenii, Pascal a muncit disciplinat în teatru Off-Broadway și a prins roluri mici în seriale precum Buffy the Vampire Slayer, NYPD Blue sau Law & Order. Marea descoperire a venit în 2014, când a jucat memorabilul Oberyn Martell în sezonul 4 din Game of Thrones, un personaj de care publicul s-a îndrăgostit imediat și care i-a schimbat definitiv traiectoria carierei. A urmat rolul lui Javier Peña în Narcos (2015–2017) pe Netflix, consolidând imaginea unui actor capabil să poarte un serial pe umeri.

Din 2019, Pedro Pascal este Din Djarin în The Mandalorian, un personaj incredibil de provocator, întrucât actorul trebuie să transmită emoție, umor și fragilitate aproape exclusiv prin voce și limbaj corporal, cu fața ascunsă în spatele căști din beskar. A reușit cu brio, creând o legătură non-verbală cu Grogu care a mișcat milioane de oameni. Apogeul său dramatic a venit cu rolul lui Joel Miller în The Last of Us (2023) pe HBO, o prestație pentru care a primit o nominalizare istorică la Primetime Emmy Award, devenind al doilea actor latino nominalizat la Outstanding Lead Actor in a Drama Series. În film se întoarce în armura familiară, cu aceeași căldură vocală și aceeași energie a unui tată care ar răsturna galaxii pentru copilul său.

Sigourney Weaver, noul lider

Sigourney Weaver adaugă filmului un calibru incontestabil. Legendara actriță americană, asociată poate pentru totdeauna cu Ellen Ripley din franciza Alien, intră în universul Star Wars în rolul Colonelului Ward, ofițerul Noii Republici care îi distribuie misiunile lui Mando. E o prezență autoritară, ușor ironică, exact ce ai vrea să vadă într-un personaj care știe că lumea pe care o apără nu este nici pe departe atât de ordonată pe cât pare. Criticii au remarcat că Weaver aduce cu sine un anumit tip de autoritate cinematografică pe care filmul o consumă cu plăcere.

Jeremy Allen White, primul Hutt cool din istorie

Jeremy Allen White, cunoscut publicului global pentru magistrala sa interpretare a lui Carmy în serialul The Bear, intră în această poveste ca vocea lui Rotta the Hutt, fiul lui Jabba. E o alegere surprinzătoare și, recunoaște lumea, una care funcționează: Rotta este primul Hutt din istoria francizei care are un soi de farmec nesăbuit, ceva dintr-un tip care crede că e mai șmecher decât e. White injectează personajului o energie ludică pe care nu te-ai fi așteptat-o de la o creatură care arată ca un melc uriaș cu personalitate.

Regia și producția

Favreau a luat deliberat decizia de a scala producția față de serial. Dacă The Mandalorian pe Disney+ lucra cu o orchestră de 70 de muzicieni și seturi construite în mare parte cu tehnologia inovatoare StageCraft (ecrane LED gigantice care simulau decoruri reale), filmul urcă ștacheta semnificativ. Bugetul mai mare se vede în secvențele de acțiune spectaculoase, în proporțiile IMAX pentru care a fost filmat un segment consistent al peliculei și în anvergura decorurilor exotice, de la planeta mlăștinoasă Nal Hutta, căminul Huților, până la arenele de gladiatori ale lui Lord Janu. Cinematografia îi aparține lui David Klein, care a lucrat și la serialul original, iar montajul este semnat de Rachel Goodlett Katz și Dylan Firshein.

Filmul a intrat în producție în California în vara lui 2024, cu un casting de aproximativ 54 de actori, 3.500 de figuranți și o echipă de 500 de oameni. Brendan Wayne și Lateef Crowder, dublurile de set ale lui Pascal în serie, revin și în film pentru că programul aglomerat al actorului principal face ca prezența sa fizică să fie gestionată strategic. Un detaliu care a stârnit discuții, dar care nu diminuează impactul performances-ului, dat că vocea lui Pascal este suficient de puternică pentru a ancora emoțional fiecare scenă.

Coloana sonoră

Dacă există un element al filmului pe care toată lumea – critici, fani, chiar și detractorii scenariului – cade de acord că este excepțional, acela este coloana sonoră semnată de Ludwig Göransson. Compozitorul suedez, câștigător de Oscar pentru Black Panther și Oppenheimer, a creat în 2019 un limbaj muzical complet nou pentru universul Star Wars: celebra temă bazată pe un recorder bas solitar, acea melodie ce evocă singurătatea spațiului și melancolia unui cowboy intersideral. Pentru film, Göransson nu s-a mulțumit să repete rețeta: a extins orchestra de la 70 la 104 muzicieni, a integrat elemente de sound design direct în partitură și a construit un arc simfonic complet, cu teme ce se ramifică și se regăsesc în momente cheie ale poveștii. Mulți recenzenți au notat că muzica este singurul element al filmului care atinge cu adevărat proporții cinematografice epice și e greu să nu le dai dreptate. 🙂

Ce funcționează și ce nu?

Filmul a fost primit cu recenzii mixte de critică cu un scor de aproximativ 61–64% pe Rotten Tomatoes, dar cu reacții mult mai calde din partea publicului larg, care îl consideră exact ce și-a dorit: o aventură popcorn bine executată, plină de farmec, care îți face plăcere de la primul până la ultimul minut. Tensiunea dintre aceste două perspective este, de fapt, cheia înțelegerii filmului.

Pe de o parte, The Mandalorian and Grogu funcționează perfect ca spectacol de divertisment. Tonul pulp-adventurous al serialului se transferă bine pe ecranul mare, secvențele de acțiune sunt energice și bine coregrafiate, iar relația dintre Din și Grogu continuă să fie nucleul emoțional cel mai puternic al întregii francize Mandalorian. Există momente vizuale memorabile, inclusiv o scenă epică cu un AT-AT care se prăbușește lent pe o coastă de munte și fanservice bine dozat, cu apariții ale unor personaje îndrăgite ca Zeb Orrelios din Star Wars Rebels sau adorabilii Babu Frik.

Pe de altă parte, criticii care caută anvergura narativă a originalei trilogii sau complexitatea morală a celor mai bune episoade din serial vor găsi povestea oarecum prea liniară, prea localizată, prea puțin dispusă să riște. Antagoniștii, Lord Janu și cei doi gemeni Hutt, nu ating intensitatea unui Darth Vader sau a unui Moff Gideon. Structura de misiune-captură-complicații-rezolvare este familiară oricărui fan al serialului și, transportată pe marele ecran, ridică întrebarea legitimă: este asta un film sau un episod extins de televiziune cu buget de blockbuster?

Răspunsul onest este: undeva la mijloc, și asta nu este neapărat o critică fatală. The Mandalorian and Grogu nu încearcă să fie A New Hope. Încearcă să fie o continuare fidelă și satisfăcătoare a unui univers pe care oamenii îl iubesc deja și în asta, în mare măsură, reușește.

Locul filmului în universul Star Wars

Lansarea filmului marchează primul Star Wars pe marele ecran după The Rise of Skywalker din 2019. Este, totodată, primul film care mută personaje din streaming direct în cinematografe, un experiment pe care Disney îl urmărește cu mare atenție. Dacă The Mandalorian and Grogu funcționează comercial, vom vedea aproape sigur mai multe producții similare care să continue poveștile începute pe Disney+. Dacă nu, franchiza va trebui să recalibreze din nou.

Filmul se plasează cronologic între Return of the Jedi și The Force Awakens, în acea perioadă bogată de tranziție pe care serialul a explorat-o din plin. Nu avansează în mod dramatic meta-narativul larg al universului, nu schimbă regulile jocului, nu introduce revelații cosmice, dar consolidează și extinde povestea specifică a clanului format din Mando și Grogu, pregătind, probabil, un sequel.

Verdict

Star Wars: The Mandalorian and Grogu este exact filmul pe care l-ai putea anticipa: un spectacol bine realizat, plin de căldură și energie, cu un duo protagonist pe care îl iubești din prima secundă și o coloană sonoră de excepție care ridică totul. Nu este un film revoluționar și nici nu pretinde că ar fi. Este, în schimb, o reafirmare clară a ceea ce a funcționat atât de bine în serial, relația paternă autentică, tonul de western spațial, aventura episodică cu mize personale scalată pentru marele ecran cu competență și afecțiune vizibilă pentru material.

Dacă ai urmărit cele trei sezoane ale serialului și ai așteptat cu sufletul la gură să-i revezi pe Mando și Grogu în acțiune, filmul îți va livra exact bucuria pe care o cauți. Dacă vii la el ca la un film Star Wars complet independent, cu speranța de a simți acea emoție primordială a primei trilogii, s-ar putea să pleci cu un sentiment de ușoară neîmplinire.

Fișa tehnică

Titlu: Star Wars: The Mandalorian and Grogu
Regia: Jon Favreau
Scenariu: Jon Favreau, Dave Filoni, Noah Kloor
Distribuție: Pedro Pascal, Sigourney Weaver, Jeremy Allen White, Jonny Coyne, Brendan Wayne, Lateef Crowder
Muzică: Ludwig Göransson
Imagine: David Klein
Producție: Lucasfilm Ltd. / Fairview Entertainment
Distribuție cinematografică: Walt Disney Studios Motion Pictures
Durată: 132 de minute
Clasificare: PG-13
Data lansării: 22 mai 2026

EVALUARE
Impresie inițială
Impresie finală
Revizionabilitate
Articolul precedentReview Stranger Things: Tales from ’85 (2026)
Articolul următorCinemaraton Play, prima platformă de streaming dedicată exclusiv filmului românesc
review-mandalorian-groguO aventură popcorn caldă, competent realizată, cu o coloană sonoră de Oscar și cu suficient charm pentru a te ține lipit de scaun cele două ore și jumătate. This is the Way!
0 0 votes
Evaluare cititori
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted